Viitoarea “Statiune Nucet” din Parcul Natural Bucegi

Cateva precizari de inceput:

– am zis ca voi reveni cu un astfel de post, insa de cate ori spun cate ceva, aceste lucruri se intampla cand cred eu ca a sosit momentul. Acesta poate fi imediat, sau mai tarziu.

– Administratia Parcului Natural Bucegi mi-a retrimis actele, intrucat spre final se regaseau dintr-o mica eroare, alte acte atasate. Urmeaza sa le public.

– spre seara membrii Comunitatii vor primi cererile ce vor fi cuprinse in Actiunea cu nr. 3, urmand ca vineri sa fie inaintate autoritatilor.

– dupa cum se observa lucrurile se misca in directie pozitiva, mai toate institutiile statului au puncte de vedere, raspund la intrebari, deocamdata doar Primaria din Busteni intampina dificultati.  Lucru de asteptat de altfel, probabil primarul este de vina, nefiind obisnuit cu transparenta.

-exploatatorul de padure dl. Contes Nicolae a fost ieri chemat la Ocolul Silvic din Azuga unde i s-a aratat cererea trimisa, in legatura cu puietii de pin distrusi.

….

Si acum subiectul statiunii Nucet. Datele au fost furnizate de Consiliul Judetean Dambovita:

Investitorii care au achizitionat teren in zona muntelui Nucet sunt constituiti intr-o asociatie infiintata la data de 04.02.2013 si doresc realizarea proiectului turistic “Construire complex turistic si de agrement in zona Piatra Arsa, punct Nucet” com. Moroeni.

Terenul nu are vegetatie forestiera, iar proiectul este in faza de conceptie urbanistica.

Asociatii, Costache Anica, Durak Nuhat, SC Special Queen SRL, SC Pronto Exclusiv Imob SRL, SC Iris Imob SRL, SC Can Invest Imob SRL, SC Ran Desing Imob SRL, SC Lucky Trend SRL, au depus solicitare pentru emiterea Certificatului de Urbanism.

Presedintele Consiliului Judetean poate solicita colaboratorilor ca acest document sa fie emis cu celeritate, fiind vorba de o investitie benefica dezvoltarii judetului, neaducand atingere padurii, habitatelor, zonelor de protectie speciala evidentiate in Planul de Management al Parcului Natural Bucegi si avand parti din amplasament definite ca zone de dezvoltare durabila prin acelasi document si respectand traseele de partii si instalatii pe cablu prevazute in PUG-ul comunei Moroeni si in PUZ-ul Pestera-Padina, ambele documentatii avizate si aprobate.

Dupa obtinerea avizelor la Planul urbanistic de zona (mediu, energie electrica, apa, etc) documentatia va fi depusa la Consiliul Local al Primariei Moroeni si va fi supusa aprobarii. Proiectul poate fi aprobat sau respins in functie de votul consilierilor locali.

In toata aceasta perioada, conform legii, are loc odezbatere publica in conformitate cu “Regulamentul local de implicare a publicului in elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului”.

Dupa aprobarea proiectului prin HOTARAREA Consiliului Local Moroeni acest PUZ insotit de REGULAMENT devine lege in teritoriul studiat.

In acest moment se deruleaza fazele incipiente ale unei investitii (Plan urbanistic, aprobari, avizari) dupa care va urma proiect tehnic, emiterea autorizatiei de construire si punerea in practica a acesteia.

Proiectul va fi supus dezbaterii publice la urmatoarele faze:

-inainte de aprobarea PUZ in Consiliul Local Moroeni conform regulamentului local de implicare a publicului in elaborarea planului de urbanism;

-la aprobarea PUZ (Planului Urbanistic de Zona) si a REGULAMENTULUI de URBANISM;

-la momentul avizarii PUZ la Autoritatea de Mediu (inclusiv 2 anunturi de presa);

-dezbateri televizate prin care vom arata publicului modul cum autoritatea judeteana doreste dezvoltarea turismului fara a afecta padurea, habitatele, zonele de protectie speciala evidentiate in Planul de Management al Parcului National Bucegi (dezvoltarea zonei este prevazuta cu trasee si partii de schi, hoteluri, dotari turistice in Planul de Urbanism General al com. Moroeni dar si in PUZ Pestera- Padina, ambele documentatii fiind avizate si aprobate).

Documentatia de urbanism PUZ-ul va fi afisata pe site-ul Consiliului Judetean Dambovita inca de la momentele depunerii spre avizare in Comisia Tehnica de Amenajarea Teritoriului si Urbanism (CTATU).

….

Acestea fiind spuse, trebuie sa mai adaug ca deocamdata nu au fost depuse solicitari pentru acte la autoritatile de mediu. De asemenea, ma indoiesc de mentiunea ca nu vor fi defrisari, in zona muntelui Nucet sunt si paduri pana la lacul Bolboci. Si nu ai unde face partii pana nu tai copaci. Cu certitudine insa, nimeni nu stie amplasamentul exact al statiunii.

Advertisements

Actiunea cu nr. 1 a Comunitatii Bucegilor

Astazi avem si prima actiune demarata in cadrul acestui proiect! Avem doua cereri trimise unor institutii ale statului, in vederea obtinerii de informatii de interes public, si de a sti astfel ce se va intampla in anumite zone ale Parcului Natural Bucegi.

Totodata oferim posibilitatea si altora, de a vedea cum trebuie intrebate in scris autoritatile…

Voi detalia putin si cererile, pentru o intelegere cat mai buna a situatiei.

Prima cerere a fost adresata Administratiei Parcului Natural Bucegi:

“Catre: Administratia Parcului Natural Bucegi si Romsilva

Data: 15.04.2013

Ref: informatii de interes public conform Legii 544/2001 

                                            Domnule Director,

Subsemnatul Ciorba Adrian, de profesie ghid national de turism, reprezentant al “Comunitatii Bucegilor”, cu domiciliul in or. Busteni, ………. jud. Prahova, va inaintez prezenta cerere prin care va rog sa aveti amabilitatea de a raspunde la urmatoarele intrebari de interes general si a-mi pune la dispozitie cate o copie dupa actele solicitate: 

1. V-as ruga sa-mi spuneti care este locatia exacta a viitoarei statiuni Nucet? Daca detineti aceasta informatie. Ma refer la detalii si puncte de reper, este in padure, in gol alpin, langa lacul Bolboci, langa vreun traseu turistic?

2. As dori o copie dupa avizul Administratiei pentru acest proiect, daca a fost cerut.

3. As dori de asemenea, o copie de pe avizul dv dat in cazul proiectului de reabilitare a captarilor si retelelor de apa de la Busteni.

4. As dori de asemenea o copie de pe avizul dv, in cazul in care a fost dat, pentru reabilitarea obiectivului Pestera Ialomitei.

5. Cum va supraveghea Administratia desfasurarea proiectelor de la Busteni, Nucet, Pestera Ialomitei?

Va multumesc pentru amabilitate. Atasez totusi si adresa oficiala a Romsilva, cu rugamintea de a se urmari respectarea legii si implicit comunicarea informatiilor de interes public in termenul legal.

Cu respect,

Adrian Ciorba

P.S. Aceasta cerere va fi publicata pe blogul:

https://comunitateabucegilor.wordpress.com.”

Cateva explicatii:

In cererea de mai sus, este trecuta si Romsilva, intrucat Administratia Parcului Natural Bucegi nu raspunde cererilor turistilor/cetatenilor/etc, deoarece nu vrea directorul sa respecte legea. Daca am face aprecieri pozitive poate ne-ar raspunde. Insa si acestea vin la vremea lor, in functie de rezultatele pe care le vor obtine.

La indrumarea conducerii Romsilva vor raspunde, intrucat aceasta institutie a dovedit transparenta in ultimul an.

Actele solicitate ne ajuta si pe noi cei din Comunitatea Bucegilor cat si pe alte persoane interesate sa intelegem si sa anticipam unele lucruri. Dupa cum vedeti, cerem pozitia exacta a viitoarei statiuni Nucet, ce se va intinde pe circa 200 hectare. Este o suprafata importanta din acest Parc Natural.

Este interesant de vazut ce obligatii a impus Administratia Parcului in unele acte si cum vor face acest lucru in teren!

….

A doua cerere, este adresata Primariei Orasului Busteni, in acelasi timp si Agentiei pentru Protectia Mediului Prahova si Administratiei Parcului Natural Bucegi.

“Catre: Primaria Orasului Busteni

Spre stiinta: Agentia pentru Protectia Mediului Prahova, Administratia Parcului Natural Bucegi

Data: 15.04.2013

Ref: proiect reabilitare conducte si captari/disparitia conductei de la Piatra Arsa

                                        Domnule Primar,

 Subsemnatul Ciorba Adrian, de profesie ghid national de turism, reprezentant al “Comunitatii Bucegilor”, cu domiciliul in or. Busteni, str. Crinei nr. 13B, jud. Prahova, va inaintez prezenta cerere prin care va rog sa aveti amabilitatea de a raspunde la urmatoarele intrebari de interes general, conform Legii 544/2001:

1. In proiectul de reabilitare a retelelor si captarilor de apa de la Busteni, a fost inclusa si reabilitarea rezervorului din zona paraului Piatra Arsa. De altfel, o imagine cu acest rezervor degradat apare si in raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului, la pag 93, document ce a stat la baza emiterii acordului de mediu pentru proiectul in cauza. As dori sa intreb beneficiarul, in speta Primaria, daca acest proiect a demarat deja in acea zona, Piatra Arsa? Poza “c” reprezinta acel rezervor.

2. Acum cateva zile am ajuns in zona rezervorului ce va fi reabilitat. Asa cum se observa in imaginea “a”, acel rezervor se situeaza in interiorul Parcului Natural Bucegi, marcajul patrat rosu semnificand limita Parcului. In imaginea “d’ pe unde este trasata linia galbena, ar urma sa se deplaseze utilajele spre acest rezervor. Intrebarea pentru beneficiar este: se vor taia copacii din preajma in cazul reabilitarii acestui rezervor?

3. Dupa cum se observa din imaginile “e,f,g” a fost sapat un sant si cineva a scos conducta metalica de la acest rezervor si pana la captarea situata cu cel putin 1 km mai in amonte? Prin urmare, rog beneficiarul sa precizeze daca a recuperat conducta sau aceasta a fost furata de hotii de fier vechi?

4. Rezervorul era nefunctional, insa conducta nu avea decat 2 fisuri pe unde pierdea apa nesemnificativ. Prin urmare, apa ajungea de la acea captare pana la 20 metri distanta de rezervor de unde se intorcea inapoi in parau fara a trece prin acel rezervor, conducta era asadar functionala. Asa cum se observa din imaginile “e,f,g” a fost sapat un sant, manual, pentru a fi scoasa conducta. Intrebarea este: Cum va transporta beneficiarul o noua conducta care sa lege captarea de rezervor, stiut fiind ca orice viitor drum, inainte de a fi deschis, necesita aducerea la cunostinta a acestei situatii Agentiei pentru Protectia Mediului Prahova?
Dupa cum este precizat in acordul de mediu, niciun drum prin padure nu poate fi realizat fara un alt studiu de mediu.

5. La circa 30-50 metri distanta de rezervor se gasesc copaci numerotati, a se vedea imaginea “b”. Beneficiarul are idee ca s-ar putea ca acea zona sa fie o parcela de conservare speciala? Motiv pentru care rezervorul fiind in interiorul sitului Natura 2000 Bucegi, Parcului Natural Bucegi, si se pare si in vecinatatea unei parcele cu un regim mai strict, va rog sa-mi transmiteti ce masuri de responsabilitate/protectie veti adopta in teren, cand se va trece la reabilitarea rezervorului?

Cateva precizari de incheiere:
– am atasat si adresa APMPH pentru ca institutiei respective ii trebuie adusa la cunostinta orice situatie ce ar presupune incalcarea masurilor prevazute in acordul de mediu
– rog Primaria Busteni sa specifice clar daca este vorba si de realizarea unui drum nou intre acel rezervor si captarea aflata mai in amonte, cu un kilometru. Stiti, cand vor incepe lucrarile este usor apoi sa se produca “un accident” si sa se faca din intamplare un drum cu buldozerul, taind copacii de-a valma
– rog Administratia Parcului sa furnizeze un punct de vedere referitor la acea parcela din apropierea rezervorului, care are copacii numerotati, atat mie cat si beneficiarului.
– intelegeti asadar ca desi reabilitarea acelui rezervor este necesara, trebuie acordata atentie sporita si mediului inconjurator, fara a ne crampona de taierea unui copac sau doi, fiind totusi in padure, nu in oras.. Dar cand deja acestia sunt intinsi pe un kilometru este o mare problema.

Cu respect,

Adrian Ciorba/ghid national de turism

P.S. Aceasta cerere va fi publicata pe blogul:

https://comunitateabucegilor.wordpress.com.”

Pozele atasate:

a

b

c

d

e

f

g

Explicatiile aferente:

Exista posibilitatea sa fi fost furata o conducta de apa si transportata la fier vechi, exista posibilitatea ca acel proiect sa fi demarat in sensul de a se recupera anumite lucruri. Ne interesam daca se vor taia copaci, de statutul unei parcele de padure din apropierea unui obiectiv ce va fi reabilitat.

Se cer prezicari beneficiarului daca va face un drum cu buldozerul intre rezervor si captarea de apa. Va reamintesc ca orice drum nou trebuie sa aiba la baza un studiu de impact, conform acordului de mediu emis pentru proiect. Se aduce la cunostinta institutiilor de mediu acest aspect. Fiti siguri, ca in afara de cei care iubesc muntele si nu doar se plimba pe ei, pe nimeni nu intereseaza daca vor baga buldozerul prin padure si vor taia nu stiu cati copaci.

Astfel ca, ne interesam preventiv! 🙂

Va dati seama ca nu este nicio bucurie sa vina cineva sa te intrebe daca vrei sa faci drum sau nu. Cand ai de cheltuit milioane de euro si te folosesti de un astfel de pretext, ca reabilitezi conducte spre binele tuturor, nu starnesti suspiciuni. Insa un calcul publicat pe internet arata ca acest proiect are de fapt doar jumatate din valoarea declarata.

Cred cu toata convingerea ca diferenta reprezinta sumele ce vor intra in diferite buzunare, ca vor fi puse anumite firme la lucru. Insa nu este treaba mea, acest aspect fiind de competenta altor institutii. Pe mine, si pe multi altii, ne preocupa sa nu se taie padurea, sa nu se distruga mediul.

Aceasta este o reteta clasica aplicata prin Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi. Se face un proiect, lumea bate din palme, se bucura, ca uite se mai face cate ceva si pentru noi, oamenii de rand. In spate sunt alte aranjamente: lucreaza firma lui X, utilajele sunt ale lui Y, se subcontracteaza diferite lucrari lui Z. De regula, in atingerea unor obiective personale acestia nu mai pun pret si pe alte lucruri, pur si simplu nu conteaza pentru ei daca vor taia un copac sau o mie.

Zilele acestea, revenim cu a doua actiune 😉